• Home
  • Eveniment
  • Sesiuni & Workshop-uri
  • Galerie Foto
  • Retail News

Retail News

Articole, interviuri, puncte de vedere, stiri si noutati din domeniul retail-ului romanesc.

  • Organizator
  • Sponsori
  • Evenimentul in media
  • Contact

Retail News

Surprizele devin o obisnuinta la Tuborg

26 septembrie 2006

Shachar ShaineDupa ce a devenit un concurent important pe piata de bere din Romania in cei aproape sapte ani de prezenta pe acest segment, compania United Romanian Breweries Bereprod (URBB) isi extinde portofoliul si pe piata bauturilor racoritoare si se pare ca surprizele nu se vor opri aici .

Daca in prezent, portofoliul firmei include marci recunoscute de bere precum Tuborg sau Carlsberg si sucurile Orangina si Granini, nu este exclus ca in viitor compania sa devina un jucator important pe piata de fast moving consumer goods, dupa cum afirma presedintele URBB, Shachar Shaine.

Retail Magazin: Care a fost motivul pentru care ati decis sa intrati pe piata bauturilor racoritoare?

Shachar Shaine: Piata de sucuri naturale din Romania s-a dezvoltat puternic in ultimii ani, prin cresterea sustinuta a consumului, care ainregistrat o majorare de pana la 20% in 2005, comparativ cu anul anterior. Aceasta evolutie s-a concretizat in dublarea, practic, a pietei din punct de vedere cantitativ, raportat la 2000. In plus, trendul de marire a cererii de produse naturale si amenintarea obezitatii, fac ca si consumatorii din tarile europene sa aleaga astfel de produse. Toate acestea au constituit argumente in favoarea intrarii noastre pe acest segment de piata. Pentru 2006, estimarile indica o crestere mai mare fata de nivelul de anul trecut.

Retail Magazin: Ce include oferta dvs. in prezent?

Shachar ShaineShachar Shaine: Urmand trendul despre care va vorbeam mai devreme, am lansat, in iunie 2005, Orangina - o bautura racoritoare premium care se adreseaza iubitorilor de sucuri si apa minerala, preocupati de o alimentatie sanatoasa. Este un produs international cu traditie, in acest an, in portofoliul nostru, a intrat o noua marca - Granini.

Retail Magazin: Care este nivelul vanzarilor la mai bine de un an de la lansarea Orangina in Romania?

Shachar Shaine: In numai un an de prezenta pe piata din Romania, vanzarile au depasit pana in prezent noua milioane de sticle de Orangina, iar perspectivele sunt incurajatoare.

Retail Magazin: Exista posibilitatea ca in viitorul apropiat sa imbuteliati si marca Granini in Romania?

Shachar Shaine: Vom lua in considerare oportunitatea de a imbutelia Granini in Romania daca vom constata cresterea cererii pentru acest produs si daca ambele companii, Carlsrom Beverage, membra a grupului URBB, si Eckes-Granini, vor fi dispuse sa investeasca in tehnologia care corespunde productiei acestei bauturi. Romania reprezinta o tara extrem de atractiva, datorita cresterii economice solide si a potentialului de dezvoltare.

Retail Magazin: In Romania sunteti cunoscuti mai degraba ca producatori de bere? Cum se pozitioneaza URBB pe aceasta piata?

Shachar ShaineShachar Shaine: Compania detine in Romania prima pozitie intre marcile internationale si a patra din totalul pietei. Avem o cota de piata pe primele sase luni ale acestui an de 8,7% pe ansamblul pietei, in crestere cu 30% fata de aceeasi perioada din 2005, in conditiile in care nu suntem prezenti pe segmentul de bere locala. Daca nu luam in calcul acest segment, cota noastra urca de altfel pana la circa 24%. Trebuie retinut ca berea locala, inclusiv cea la ambalaje PET, acopera circa 60% din totalul pietei. Cred ca nu am atins inca acea cota la care vrem sa ajungem si care se situeaza la 10% - 12% din piata. Segmentele premium si superpremium sunt mult sub potential, ceea ce ma face sa cred ca incet-incet se vor inregistra majorari. Depinde insa si de situatia economica a consumatorilor.

Retail Magazin: Va ganditi sa va extindeti numarul marcilor din portofoliu in viitor?

Shachar Shaine: Niciodata sa nu spui niciodata.in principiu, nu vad necesitatea unei noi marci, pentru ca prin produsele pe care le avem in prezent reusim sa acoperim foarte bine segmentele de piata pe care le vizam: premium si super premium. Pentru noi este foarte importanta in conjunctura actuala a pietei cresterea investitiei in marcile pe care le avem deja. Daca va aparea insa o oportunitate, nu pot sa spun ca o vom lasa sa ne scape.

Retail Magazin: Care este motivul pentru care ati optat pentru centralizarea productiei in cadrul fabricii de langa Bucuresti?

Shachar Shaine: Cand a devenit imperios necesara marirea capacitatii de productie, am analizat trei variante posibile: achizitionarea unei fabrici mai vechi, in centrul tarii, ceea ce presupunea o serie de avantaje, dar si dezavantaje in acelasi timp; demararea unui nou proiect green field si, cea de-a treia, investitia in centrul de productie din Bucuresti. In final, am optat pentru ultima dintre ele, pentru ca s-a dovedit a fi cea mai eficienta din punct de vedere financiar si pentru ca prezinta marele avantaj de a putea coordona foarte bine procesul de productie, astfel incat toate sarjele de bere pe care le producem sa fie la aceleasi standarde de calitate recunoscute de consumatorii nostri.

Retail Magazin: Ce planuri de extindere a fabricii aveti pentru urmatorii ani?

Shachar Shaine: In anul 2006, fabrica Tuborg a atins o capacitate de productie de 1,4 milioane de hectolitri, iar panain 2011isi va dubla capacitatea, urmand sa atinga 2,3 milioane de hectolitri, in urma unei investitii de circa 50 milioane de dolari. Ritmul de crestere pana la atingerea acestui obiectiv, va fi de 200.000 - 300.000 de hectolitri anual.

Retail Magazin: Intentionati ca dupa aderarea la UE sa majorati exporturile de bere?

Shachar Shaine: Intr-adevar, un moment important in evolutia pietei berii il va constitui aderarea Romaniei la UE, iar eliminarea taxelor vamale odata cu 2007 va facilita exporturile producatorilor romani catre statele europene.in prezent, URBB este cel mai mare exportator de bere premium din Romania. Anul trecut, exporturile au reprezentat 7-8% din cantitatea produsa in fabrica Tuborg, in crestere cu 45% comparativ cu 2004. Principalele piete externe sunt Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, Israel si Hong Kong.

Retail Magazin: Cum vedeti evolutia pietei romanesti de bere in urmatorii ani?

Shachar Shaine: Piata berii din Romania va urma trendul ascendent al ultimilor ani. Pentru 2006, noi estimam o crestere de 7-10 % in comparatie cu anul trecut. Aderarea Romaniei la UE va reprezenta un moment cheie, care va obliga producatorii romani sa evalueze conjunctura de pe piata berii la nivel regional, nu numai local. In plus, in urmatorii ani, se va inregistra o crestere a consumului de bere in Romania pe cap de locuitor de la 64 litri in prezent, pana la 80 litri, cat reprezinta media la nivel european. Schimbari majore insa nu cred ca vor avea loc in viitorul apropriat.

Retail Magazin: Ce se va intampla cu micii producatori de bere din Romania?

Shachar Shaine: Piata berii din Romania este o piata deja consolidata si matura, iar batalia de marketing este dusa, de fapt, intre marci si nu intre producatori. In aceste conditii, si micii producatori de bere care detin in portofoliu o marca speciala, unica, pe care o sustin constant, prin investitii de marketing, pot concura cu succes pe piata din Romania.

Retail Magazin: Ati remarcat schimbari importante in ultima perioada in ceea ce priveste preferintele consumatorilor ?

Shachar Shaine: Pe piata berii se manifesta deja doua tendinte, care se vor face simtite si in continuare. Ma refer, in primul rand, la preferinta tot mai mare manifestata de consumatori pentru segmentul berilor premium, ca o consecinta a cresterii puterii de cumparare. Nu este insa de neglijat nici segmentul de bere la PET, care a inregistrat o crestere spectaculoasa in ultimii trei ani, si care inca mai are potential de crestere.

Retail Magazin: Care a fost cifra de afaceri a URBB in 2005 si ce estimari aveti pentru 2006?

Shachar Shaine: Chiar daca anul trecut, s-a inregistrat o crestere moderata a vanzarilor pe piata berii din cauza vremii, URBB a avut o cifra de afaceri cu 40% mai mare decat in 2004 (n.r. – peste 52 milioane dolari) si ainregistrat o crestere de 20% a nivelului vanzarilor fata de anul precedent.in ceea ce priveste asteptarile noastre pentru 2006, estimam ca vom inregistra o majorare a vanzarilor de 15% in volum si de 30% ca cifra de afaceri. De altfel, pe primele sase luni ale anului in curs a inregistrat o crestere cu 30% in volum a vanzarilor, fata de aceeasi perioada din 2005.

Retail Magazin: Aveti in plan sa va extindeti afacerile din Romania si in alte sectoare in viitor?

Shachar Shaine: Noi vrem intotdeauna sa incercam noi oportunitati. Intentionam ca in viitor compania sa devina o firma importanta in piata de fast moving consumer goods. In ultimii ani, este evidenta tendinta de segmentare la nivelul tuturor pietelor, iar pentru companii este foarte important sa reuseasca sa acopere cat mai multe segmente de piata sau chiar sa patrunda pe noi piete..

Retail Magazin: Sa intelegem ca sunt posibil si alte surprize in viitor ?

Shachar Shaine: In mod sigur.

Despre Shachar Shaine
- 38 ani, casatorit, 3 copii.
- Absolvent Universitatea Technion din Haifa.
- Detine EMBA la Bredford University.
- Dupa ce a lucrat in industrie, Shaine s-a intors la marea sa pasiune: marketingul. Prima slujba in domeniu a fost la Coca-Cola, dupa care a devenit director de marketing si vicepresedinte al Tuborg Romania.
- Din mai 2004, este presedinte URBB.

Contact | 031/82.56.162, fax: 031/82.56.416, evenimente@mediafax.ro
Copyright ©2006 Mediafax. Toate drepturile rezervate.