Retail News
Statele Unite ar putea deveni cea mai mare piata de vinuri din lume in 2010
31 ianuarie 2007
Statele Unite ar putea deveni cea mai mare piata de vinuri la nivel mondial pana in 2010, devansand Franta, potrivit unui studiu aprobat de organizatorii targului VinExpo de la Bordeaux.
Consumul mondial de vin este estimat sa avanseze cu 5% in perioada mentionata, iar valoarea pietei internationale de profil ar putea creste cu 9%, la 117 miliarde de dolari, se arata in studiul realizat de firma londoneza de consultanta International Wine & Spirit Record.
"Lumea bea vin mai mult si mai bun, mai scump", a declarat secretarul general al VinExpo, Robert Beynat.
Consumul de vinuri linistite in Statele Unite va accelera de la 23 milioane de hectolitri in 2005 la 27,3 milioane in 2010, depasind valorile inregistrate in Franta.
La nivelul Frantei, consumul este prognozat sa scada de la 27,4 milioane de hectolitri la 24,9 milioane in acelasi interval.
Valoarea pietei Statelor Unite va urca de la 19,2 miliarde de dolari in 2005 la 22,8 miliarde de dolari in 2010, cele mai ridicate rate de crestere fiind semnalate in cazul sticlelor al caror pret depaseste cinci dolari. Acest trend s-ar putea propaga si in alte state dezvoltate.
Italia va ocupa in continuare pozitia a doua in clasamentul statelor cu cel mai ridicat consum de vin, cu un nivel estimat la 27,2 milioane de hectolitri in 2010, se mai arata in studiu.
Volumul pietei mondiale de vinuri linistite cu continut de alcool inferior nivelului de 15% este estimat sa creasca de la 211,9 milioane de hectolitri in 2005 la 224,8 milioane in 2010.
Rusia si China au intrat in topul primelor zece state in functie de nivelul consumului de vin pentru prima data de la lansarea studiului, care estimeaza o crestere puternica a pietelor celor doua tari in intervalul 2005-2010.
De asemenea, raportul prezinta tendintele din industria bauturilor spirtoase. Valoarea pietei globale de bauturi spirtoase este estimata sa creasca de la 170 de miliarde de dolari in 2005 la 180,7 miliarde in 2010.