• Home
  • Eveniment
  • Sesiuni & Workshop-uri
  • Galerie Foto
  • Retail News

Retail News

Articole, interviuri, puncte de vedere, stiri si noutati din domeniul retail-ului romanesc.

  • Organizator
  • Sponsori
  • Evenimentul in media
  • Contact

Retail News

Reteaua Profi investeste peste zece milioane de euro in acest an, in minim zece magazine noi

19 ianuarie 2007

Reteaua de magazine Profi, detinuta de grupul belgian Louis Delhaize, se va extinde in acest an cu cel putin zece unitati noi, valoarea totala a investitiilor programate fiind de peste zece milioane de euro.

"Anul trecut au fost inaugurate doar doua magazine, insa au fost achizitionate mai multe locatii, pentru care au inceput deja lucrarile. In 2007 vor fi deschide cel putin zece magazine noi, proiectele certe fiind moment la Onesti, Tarnaveni, Dej, Campia Turzii, Deva, Campulung, Targu Mures, Slatina, Gherla", a declarat Caius Crisan, directorul general al companiei Profi Rom Food, operatorul retelei.

Lantul Profi include 27 de magazine de discount, majoritatea fiind localizate in orase din Transilvania si Banat.

"Piata de retail din Romania se caracterizeaza printr-o concurenta din ce in ce mai puternica in marile orase, corelata cu preturile exagerat de mari ale terenurilor, care vor impinge mult expansiunea in localitati de 20-30.000 de locuitori. Parerea mea este ca 2007 este anul discounterilor, care vor avea probabil peste 70 de noi puncte de vanzare", a adaugat Crisan.

Potrivit directorului companiei, Profit Rom Food a incheiat 2006 cu o cifra de afaceri de 53 milioane euro, in crestere cu 14% fata de 2005. Avand in vedere planurile de expansiune din acest an si evolutia companiei, veniturile prognozate pentru 2007 se cifreaza la 70 milioane euro, cu 33% peste nivelul din 2006.

In afara de Profi, grupul Louis Delhaize controleaza in Romania si lantul de hypermarketuri Cora, care are trei magazine, in Bucuresti si Cluj-Napoca.

Pe plan international, compania este prezenta pe pietele din Franta, Belgia, Luxemburg si Ungaria, detinand si retelele de supermarketuri Match si Smatch si magazinele de specialitate pe domenii specifice, respectiv Truffaut (gradinarit) si Animalis.

Piata de retail din Romania este unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei, lanturile internationale anuntand planuri ambitioase de extindere pentru anul in curs, mentinand tendinta de dezvoltare din 2006. Potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare MEMRB, numarul total de magazine de comert modern va creste cu circa 53% in 2007, pana la 450 de unitati. Aproape jumatate dintre acestea (respectiv 206) vor fi unitati de discount, in crestere cu circa 60% fata de 2006.

Inapoi Sus

Contact | 031/82.56.162, fax: 031/82.56.416, evenimente@mediafax.ro
Copyright ©2006 Mediafax. Toate drepturile rezervate.